De ce e întuneric în spațiu, dacă Universul este plin de stele? NASA a încercat să ofere o explicație pentru Paradoxul lui Olbers

Întrebarea „De ce este întuneric în spațiu?” pare, la prima vedere, una simplă. Totuși, în spatele acesteia se ascunde o problemă de fizică și cosmologie care a stârnit dezbateri printre oamenii de știință timp de secole.

În mod logic, dacă Universul este plin de stele, ar trebui ca cerul să fie mereu luminat. Așa a luat naștere Paradoxul lui Olbers, care ridică întrebarea de ce, în ciuda numărului imens de stele, cerul nopții rămâne întunecat.

Paradoxul lui Olbers și limitele Universului

Paradoxul lui Olbers a fost formulat pentru prima dată de astronomul german Wilhelm Olbers în secolul al XIX-lea, dar rădăcinile sale au fost explorate anterior de mari gânditori precum Johannes Kepler și Edmond Halley.

Esența paradoxului este următoarea: dacă Universul ar fi infinit și uniform plin de stele, oriunde ne-am uita pe cer ar trebui să vedem o stea, ceea ce ar face cerul mereu luminos.

Totuși, nu este cazul. Cerul nopții rămâne întunecat, iar explicația pentru acest fapt ne conduce la două concluzii importante: Universul nu este infinit de vechi și nu putem observa toate stelele care există. Conform teoriei actuale, Universul are o vârstă estimată la 13,8 miliarde de ani. Asta înseamnă că lumina stelelor aflate la distanțe mai mari de 13,8 miliarde de ani-lumină nu a avut încă timp să ajungă la noi.

Acest lucru limitează cât de departe putem privi în spațiu și, implicit, câte stele putem vedea. Spațiul vast dintre noi și cele mai îndepărtate obiecte cosmice contribuie la senzația de întuneric pe care o percepem.

Efectul Doppler și expansiunea Universului

Un alt element care contribuie la întunericul din spațiu este expansiunea Universului. Conform teoriei Big Bang, Universul nu doar că are o vârstă limitată, dar se află într-o continuă expansiune. Această expansiune are efecte asupra luminii stelelor, fenomen cunoscut sub numele de deplasare către roșu sau „redshift”.

Pe măsură ce galaxiile și stelele se îndepărtează de noi, lungimea de undă a luminii emise de ele devine din ce în ce mai mare, ceea ce o face să treacă din spectrul vizibil în cel infraroșu sau chiar în cel al undelor radio.

Acest efect poate fi comparat cu schimbarea tonalității sunetului unei mașini de poliție, pe măsură ce aceasta se îndepărtează: sunetul devine mai jos. În mod similar, lumina emisă de stelele îndepărtate devine invizibilă pentru ochiul uman, contribuind astfel la întunericul pe care îl percepem în spațiu.

Rolul distanței și al dimensiunii stelelor

De asemenea, un alt factor esențial în explicarea acestui fenomen este distanța imensă dintre Pământ și stelele din Univers. Chiar dacă stelele emit o cantitate enormă de lumină, distanța face ca aceasta să pară extrem de slabă. Lumina se estompează odată cu distanța, iar multe dintre stelele pe care le vedem cu ochiul liber sunt extrem de îndepărtate.

Însă, dacă lumina unei stele se află la distanțe extrem de mari, ea nu va ajunge niciodată la noi sau va ajunge într-o formă extrem de slăbită, din nou contribuind la întunericul din spațiu.

În plus, nu toate stelele sunt la fel de mari și strălucitoare precum Soarele nostru. Unele sunt pitice roșii, care emit mult mai puțină lumină și căldură, astfel încât chiar și cele aflate relativ aproape sunt greu de observat.

Întunericul spațiului poate părea un mister la prima vedere, dar explicațiile oferite de NASA și alte agenții științifice ne ajută să înțelegem mai bine natura vastului Univers.

Vârsta limitată a Universului, efectul Doppler și distanțele colosale dintre stele sunt factori cheie în acest fenomen aparent contradictoriu. Cu fiecare descoperire nouă în domeniul cosmologiei, Paradoxul lui Olbers devine din ce în ce mai clar, deși misterele spațiului continuă să fascineze și să inspire curiozitatea umană.